Friday, March 27, 2015

De ce nu ma interesezi – sau ghidul femeii pe retelele de socializare



In cariera lunga sau dintotdeauna a umblatului pe internet cu scopul socializarii sau gasirii iubirii vietii noastre, cu totii am inceput sa deosebim diverse modele de fiinte… o sa le numim fiinte si atat… Exceptand procentul relativ mic de oameni normali de pe Facebook si alte retele si pe cel aproape inexistent de pe site-urile si aplicatiile de “cuplat”, restul de prezente online sunt de obicei amuzante, ridicole sau monstruoase, dupa caz.

In cele ce urmeaza ne vom ocupa de femei, in principiu, desi toata lumea stie ce abominatii apar si pe partea masculina. (Nu mai dau detalii, riscand sa mi se faca rusine si sa recurg la o schimbare de sex.)

Prima impresie pe care ti-o faci despre o prezenta feminina online are la baza numele si fotografia. Daca numele contine dulce, iubi, pisi, zuzi, brunetica, blondutica, automat nu ai 28 de ani cum scrie acolo si daca ai trecut prin liceu e o realizare imensa. Deci nu ma interesezi.

Tin sa precizez ca in aceasta postare nu ma refer cand interesezi diversi oarecare pentru un one night stand, ma refer la momentul in care ma interesezi ca persoana cu care as conversa.

Sa continuam:

Daca ai fotografii instagramuite, galbene, verzi, sterse, etc… nu ma interesezi. Nici daca ai fotografii cu o mana, un picior sau cu modele…

Daca in 80% din fotografii pui bot de rata, again, nu ma interesezi. Sigur trebuie sa fi aflat de pe la TV ca e de prost gust sa tuguiezi gura in poze.

Daca in respectivele fotografii apari cu izbitelu, desi esti pe o retea de cuplat, esti cam ca in bancu ala din “Copiii de la 402”, “Era asa de proasta ca s-a dus cu ruj la un test de machiaj.”

Daca 99% din wallul tau e plin de citate de duh si de viata sau de terapii nonconformiste sau de carti de autoeducare, ai ghicit, nu ma interesezi, pentru ca originalitatea ta e egala cu un zero barat cu 1000 de linii.

Daca ai trandafiri sclipiciosi, inimioare sclipicioase sau orice altceva, pe online, care ar face geloasa pielea unui vampir din Twilight… nu ma interesezi.

Daca pe un site de cuplat ai fotografii cu prietenele sa nu te superi daca lumea te va ruga sa le faci cunostinta cu prietena ta. Adica serios, fotografia ta e ca un pliant de la Mega Image. Alegi produsul care iti place…

Ai sansa sa-mi atragi atentia daca in fotografii arati normal, nu esti in clubu’ nu stiu care, daca ai un animal in jur, daca pari happy dar nu neaparat…

In cazul in care printr-o nebunie nebuna ajungem la partea cu conversatiile si nimic de mai sus nu te-a dat de gol:

Daca imi spui din primele 3 replici ca iti place sexul, am prins ideea… Adica ar fi destul de ciudat sa nu-ti placa. Am presupus din prima asta. Tuturor ne place. Nothing special.

Daca imi faci interogatoriu in primele trei cuvinte ma plictisesc si plec. Aia suna a interviu nu a conversatie amicala.

Daca spui trei cuvinte si apoi ma lasi sa vorbesc singur asteptand sa continui 100 de ani in timp ce tu punctezi cu afirmatii si negatii, nu, nu ma intereseaza, conversatia trebuie sa fie realizata de doi oameni, altfel e emisiune de radio sau roman.

Daca atunci cand te intreb ce-ti place sa faci, imi spui “sa stau pe mess si plimbari” automat nu ma mai interesezi… Chestie de preferinte personale sau nu… dar daca nu ai un hobby inseamna ca e ceva ciudat la mijloc.

O sa reusesti sa ma interesezi in sensul ca vom vorbi, ne vom imprieteni, who knows… daca: scrii frumos si corect, daca stii sa sustii conversatia, daca pui intrebari interesante si ma faci sa aflu lucruri noi, daca nu ma intrebi de futai in primele randuri, daca nu faci sa roseasca un sofer de tir cu vocabularul tau, daca esti deschisa.

Parerea de mai sus este subiectiva si scoasa din contextul unei conversatii care neaparat trebuie sa se finalizeze cu sex. Este scrisa doar pe tematica prezentelor online feminine pentru ca eu sunt de sexul opus. La cerere revin si cu prezentele masculine, daca e nevoie…


Capitanu’ va ureaza o seara faina!

Tuesday, March 24, 2015

Board gaming and comic cafe, un loc superb



Pentru ca azi nu prea am ce sa scriu, nu mai am interviuri pe teava si nu prea am avut timp sa am idei, doresc sa va impartasesc o locatie foarte interesanta pe care am descoperit-o saptamana trecuta. Acesta se numeste Kryptonited. Z. Inc si este o cafenea de board games dar si un magazin de benzi desenate si geeky merchandise. Este situata in Bucuresti.

Am trecut pragul casutei primitoare din Strada Doctor Panait Iatropol nr. 21 si am descoperit board gaming de calitate, oameni geniali dar si placerea jocurilor pe X-Box. 

In cafenea sunt amenajate sali de board gaming dar si o camera cu X-Box. In pretul de 7 lei pe ora primesti o bautura la alegere si poti juca ce vrei. Poti de asemenea vizita si magazinul de merchandise de unde poti face comenzi pe internet sau cumpara pe loc. Varianta online a acestuia este: http://www.kzinc.net/ . Adresa de Facebook a localului este: https://www.facebook.com/kzincro/timeline .

Oamenii sunt foarte primitori si stiu o gramada de lucruri despre pasiunile voastre comune si anume benzi desenate, seriale, etc.

Va recomand locatia cu cea mai mare placere.

Capitanu', cu o noua dependenta fata de tobele din Guitar Hero, va ureaza o seara faina!

Sunday, March 22, 2015

Oameni Faini – Sorin Dumitru Baciu, artist plastic



Salut si bine v-am gasit la o noua editie din incursiunile noastre in randurile umanitatii, mai precis in cautarea noastra de “oameni faini”. Omul nostru fain de azi este Sorin Dumitru Baciu, artist plastic. In cele ce urmeaza, am stat de vorba cu acesta iar interviul il puteti explora mai jos. Inainte insa este bine de stiut unde puteti urmari activitatea lui. Sorin are un blog personal la adresa: http://www.sorin.fundatiaema.ro/ si de asemenea un cont de Facebook: https://www.facebook.com/artistBaciuSorin?ref=hl&ref_type=bookmark

Va las in cele ce urmeaza sa descoperiti pasiunea lui Sorin pentru arte.


Capitanu’: Salut Sorin! Este o placere sa te cunosc. Spune-ne te rog cate ceva despre tine. Ca o introducere.
Salutare!

Sorin: Sunt  artist palstic şi profesor liber cugetător. La un metru optzeşiceva şi ochi albaştri caut să fiu profesorul pe care mi l-aş fi dorit eu să-l am. Am terminat masterul şi facultatea la UAD Cluj după care m-am reîntors pe meleagurile natale urmând un vis care s-a transformat în cioburi la primul contact cu realitatea p.c.r. (pile, cunoştinţe, relaţii) a ţărişoarei însă coafura rezistă şi mi-am dat seama la un moment dat că acest lucru a fost de fapt o deosebită oportunitate în urma căreia am observat şi învăţat lucruri care m-au ajutat mai târziu să-mi dezvolt un sistem propriu şi coerent de a-mi preda disciplina făcând abstracţie de multe aberaţii de prin manuale sau chiar din sistemul de învăţământ.
Acum sunt profesor la Şcoala de arte “Ion Irimescu” din Suceava. Am o pisică numită Codruţa şi câteva stoluri de păsărele. Îmi iubesc meseria şi pot spune că trăiesc arta, o sufăr şi o respir ca pe un analgezic.

Capitanu’: Am vazut ca abordezi mai multe aspecte ale artei, pictura, grafica, fotografie, aerograf. Cum ai decoperit pasiunea ta pentru artele vizuale in general?

Sorin: Pasiunea asta-şi are, să zicem, originile undeva prin anii copilăriei. S-a manifestat nu doar pe foaia de hârtie ci şi sub forma dorinţei de a construi. Ştii? Satisfacţia aia aparte de a vedea ceva ieşit din mâinile tale. S-a manifestat şi sub forma atenţiei. Îmi plăcea efectiv să urmăresc şi să încerc să înţeleg cât mai profund tot ce se întâmplă în jur: oameni, animale, acţiuni, sisteme de a gândi, de comportament dar deja ne-am îndepărtat de momentul grădiniţei şi al şcolii primare la finele căreia eram ferm hotărât să-mi continui şcoala la liceul de artă. Îmi e greu să pot răspunde la întrebare. Pasiunea, să zicem, e un animal care se dezvoltă deodată cu tine şi pe care-l pui în lesă sau îi acorzi libertatea pentru ca eliberându-l te eliberezi pe tine. Nu-l descoperi, îl creşti.

Capitanu’: Despre lucrarile tale din categoria grafica, am observat, cel putin dupa parerea mea, ca antreneaza foarte mult imaginatia. Ne poti spune mai multe despre stilul in care acestea sunt realizate astfel incat sa intelegem si noi, cei nefamiliarizati cu limbajul artistic?

Sorin: Stilul sunt eu. Până acum nu am reuşit să am o expoziţie unitară dpv vizual şi asta pentru că-mi place să experimentez şi să explorez noi metode de “a vorbi” prin semnul vizual-plastic. În primul şi primul rând materialele folosite dictează. Fiecare are o personalitate a sa pe care nu vreau să o înhib ci să o ajut să de dezlănţuie.  De aici vine şi diversitatea lucrărilor. Dacă s-ar putea găsi un nume numai bun de lipit pe fruntea mea de artist, las asta în seama celor care studiază istoria artei care a cam devenit isteria artei în ultima vreme. Eu unul chiar refuz să mă gândesc sau să mă screm pentru a mă încadra unui stil anume.
Dacă spui că antrenează imaginaţia, presupun că te referi în principal la acele desene ştiinţifico-fantastico-imaginaro-indescifrabilo-cum-vrei-să-le-numeşti-abstracte. În cazul lor totul a început de la un joc creativ pe care l-am făcut şi cu elevii, apoi el s-a combinat cu metoda de abordare a unui desen obişnuit care reprezintă un ceva anume indiferent că-i vorba de chipuri, peisaje, obiecte. Practic, multe din acele desene nu sunt altceva decât reflectarea gândirii exclusiv abstracte din timpul realizării unui desen figurativ. Mărturisesc, atunci când desenez ori pictez o natură statică, de exemplu, în mintea mea nu zboară obiecte ci relaţionări între puncte cheie, direcţii compoziţionale, tuşe ş.a.m.d. Imaginea imediată a lucrării o pot vedea abia după ce reuşesc să-mi scutur mintea de această încrengătură de relaţionări.

Capitanu’: Poti sa ne impartasesti cateva succese in ceea ce priveste activitatea ta?

Sorin: Un prim mare succes a fost în clasa a XI-a la olimpiadă de unde m-am întors cu premiul doi la pictură şi marele premiu oferit de UAP România. A fost momentul în care am realizat că tocmai “umplutura” e ceea ce face cornul să fie gustos. Am avut o reală surpriză când la final de facultate am primit distincţia Magna cum Laudae. În ce priveşte cariera didactică, am primit două premii speciale pentru auxiliar didactic dar parcă mai mult mă bucură să văd evoluţia şi succesele elevilor mei fie că e vorba de premii pe la concursuri sau admitere în facultate, în acest din urmă caz fiind vorba de un sistem aparte de a preda desenul pe care mi l-am format în anii de experienţă la catedră şi pe care-l consider a fi un succes.

Capitanu’: Ce tipuri de fotografie te incanta? Ce echipamente folosesti?

Sorin: Pentru mine fotografia e doar un alt mijloc de a obţine imagini. Mă încântă orice fotografie care are o compoziţie bine închegată şi contraste echilibrate. Acum deţin un Canon 550d, trepied, un obiectiv stock şi unul de 50mm şi-mi privesc cu nostalgie Nikonul pe film. Vreau să spun că încă am bine întipărit în minte gustul acela specific de revelator şi fixator de la mărit fotografiile pe hârtie.

Capitanu’: Ce ne poti spune despre abordarea ta in ceea ce priveste pictura?

Sorin: Sunt împătimit după clar-obscur: sine, mister, tanatos, erotism, cunoaştere (în sensul activ, al descoperirii). Între pictura-n ulei şi cea cu aerograful e o diferenţă mare tocmai din motivul spus mai ‘nainte: încerc să simt şi să ascult materialul pe care-l folosesc. Dacă aerograful te obligă să fii mai strict în demersul artistic, prin pictura în ulei îmi găsesc libertatea maximă de a trăi actul artistic, de a simţi pe deplin materialele folosite. Să zicem că e ca un dans de maximă intensitate şi dăruire.

Capitanu’: Am vazut ca lucrezi si cu aerograful. Ce ne poti impartasi despre aceasta pasiune?

Sorin: Aerograful este doar o altă modalitate de exprimare care are particularităţile ei tehnice. Ceea ce-l face mai deosebit este faptul că-mi permite abordarea unui spaţiu plastic mult mai complex. Dacă pe o foaie de hârtie spaţiul plastic este mereu acelaşi (cuprins între patru laturi) la un autoturism, de exemplu, mă incită găsirea unei soluţii compoziţionale care să includă anatomia caroseriei. La urma urmei, dacă vrei maşină pictată, înseamnă că vrei ceva unicat care să aibă cu adevărat valoare, nu-i aşa?

Capitanu’: Ce mai doresti sa ne spui despre tine, despre arta sau despre orice alt ceva?


Sorin: Despre orice altceva se discută mult prin presă, pe internet, la colţul pieţei. Mi-ar veni greu să spun ceva nou când tot românul e priceput la medicină, artă, fotbal, politică, economie ş.a.m.d. iar ţara totuşi se duce naibii în continuu. Despre artă să vorbească criticii. Eu mă rezum la a o face. Despre mine chiar n-are rost să mai vorbesc pentru că o face gura lumii şi cu bune şi cu rele şi cu închipuiri visate.

Tuesday, March 17, 2015

Oameni Faini – Cristiana Apostol, Fotograf

Oameni Faini – Cristiana Apostol, Fotograf



In articolul de azi din categoria Oameni Faini vom avea o scurta conversatie cu Cristiana Apostol, fotograf pasionat de fotografia subacvatica. Cristiana abordeaza si alte tipuri de fotografie pe langa cel mentionat mai sus si de asemenea este implicata in productia de film.

In cele ce urmeaza ii vom pune cateva intrebari Cristianei sperand ca astfel vom pasi in lumea fabuloasa expusa in fotografiile sale.

Capitanu’: Cum ai deprins pasiunea pentru fotografie?

Cristiana: Dintotdeauna am fotografiat si am desenat. Initial am pus accent pe desen asa ca am urmat liceul N. Tonitza (sectia "grafica de sevalet"), dupa care am urmat cursurile UNATC imagine Film/TV. Eram mereu cu aparatul dupa mine iar in excursiile cu familia, eu eram "fotograful"! E ceva natural sa fac fotografii, tot timpul ma gandesc la cadre, culori, lumina.

Capitanu’: Ce te-a facut sa te orientezi catre fotografie subacvatica?

Cristiana: Mi-am dorit de cand ma stiu sa realizez imagini fantastice, ireale.. Ce alt mediu mai bun decat apa? Cand nu sunt in apa, realizez fotografii in infrarosu sau lightpainting, portret, cu lumina naturala sau blitzuri, cum ar veni, incerc orice provocare in imagine!






Model: Zenith Desade

Capitanu’: Ai de impartasit vreo poveste haioasa din cadrul sedintelor foto?
Cristiana: Realizarea sesiunilor foto in sine constituie pentru mine o experienta de comunicare. Este usor sa povestesti unui model cum doresti sa se aseze, daca sa mute mana mai la stanga sau mai la dreapta cu 5 centimetri, asta intr-un studio. Dar in apa lucrurile se schimba. Si ca sa vezi ca, de fapt, lucrurile nu stau intotdeauna asa cum le planuiesti, am in panoplia mea de povesti despre comunicare urmatorul caz:

Am fost, la un momentdat, contactata de catre o actrita din Italia care mi-a scris ca si-ar dori sa imi fie model pentru o sesiune foto subacvatica. Mi s-a parut ca ar fi potrivita pentru proiectul meu, asadar am stabilit sa ne intalnim si sa executam sesiunea! In vara aceea, Chiara a venit in Romania pentru un proiect de scurtmetraj.
Comunicasem, in continuare, prin internet, tinand legatura pana cand a venit momentul intalnirii pentru sesiunea foto. Acest moment a fost plasat, prin imprejurarea de evenimente, cu patru ore inainte ca avionul ei sa decoleze.

Asadar, iata cum intr-o zi frumoasa de vara ma pregateam sa realizez sesiunea fotografica. Timpul era extrem de scurt si aveam emotii. Ma gandeam ca daca dialogul cu Chiara decurge la fel de cursiv precum au decurs discutiile pe care le-am avut prin internet, totul avea sa fie bine. Suna la poarta. Ma grabesc sa raspund. Alerg sa o ajut cu bagajele. (Venise cu o rochie alba,frumoasa, pe care am si folosit-o la fotografii.) Ne salutam intr-un stil latin, vesel si zgomotos, si aranjam lucrurile pentru a putea sta un pic de vorba.

Imi trec prin cap toate intrebarile pe care as fi vrut sa i le pun. Incep timid, incercand sa le iau intr-o ordine fireasca. Aveam multe de aflat de la ea si simteam ca si ea ar fi avut nevoie de niste informatii de la mine. Surpriza! Chiara vorbeste fluent italiana si franceza. O surpriza (mai putin mare pentru mine) este ca eu vorbesc fluent engleza si romana, dar deloc italiana si franceza. Cumva, am simtit ca ma clatin. Toate lucrurile pe care ma gandeam ca ar fi bine sa le vorbim s-au transformat in mima. Nu stiu ce m-as fi facut daca intuitia n-ar fi ajutat-o pe Chiara. Desi era prima ei sesiune foto subacvatica, se vedea ca este un mediu in care se simte bine. Chiara a plecat spre aeroport cu parul ud iar eu am fost multumita ca am reusit, cumva, intr-o ora si jumatate, sa realizam fotografii care imi sunt dragi si in ziua de azi.

Cateva fotografii din sesiunea foto povestita pot fi vazute mai jos:




Model: Chiara Pavoni

Iti multumim, Cristiana pentru timpul acordat si “Raidu’” te felicita pentru munca ta si pentru fotografiile superbe pe care ai ales sa ni le impartasesti.

Monday, March 16, 2015

Ce-are Capitanu’ de pirati cu Artmania



Am decis sa scriu articolul acesta avand in vedere ca anul asta chiar intentionez sa ajung la eveniment. Ok, nu ma atrag trupele prea mult dar ma atrage orasul si poate putin de tot evenimentul in sine. O sa cumpar biletul respectiv de pe site sau din magazin si nu de la bisnitari. Avand in vedere ca platesc biletul pot sa si comentez, ce imi place, ce nu-mi place…

Din 2010 Artmania a devenit pentru mine o oaza de aer curat in mijlocul aglomeratelor festivaluri urbane de Bucuresti. Acolo era alta atmosfera, aveai ce vedea, imi placeau oamenii, imi placea si organizarea. Am fost la Artmania sau in Sibiu in fiecare an. Deci cu siguranta iubesc locul si festivalul.

Nu am fost la Artmania cand s-a schimbat locatia, si anume din Piata Mare in alta parte. Prima data nu mi-a placut, a doua oara nu am vrut… avand in vedere ca nu vom mai vedea Piata Mare, niciodata probabail, ca locatie de concert, o sa merg anul asta…

Si acum sa incepem cu ce nu-mi place:

1. S-a schimbat locatia. Poate tine de preferinte personale sau sunt ancorat intr-o traditie, dar totusi s-a schimbat locatia. Despre locatia noua am auzit numai de rau. De la faptul ca e inghesuiala la faptul ca atunci cand oamenii au iesit afara sa-si ia masina au gasit-o cu ceva geamuri in minus. Nu stiu cat este de adevarat sau exagerat dar nu prea conteaza. Exceptand exagerarile, parerile au fost proaste. Nu e vina organizatorului ca Piata Mare este out of reach. Locatia este totusi responsabilitatea acestuia. Regulile si organizarea sunt responsabilitatea organizatorului.

2. De ce nu ne comunicati locatia pentru anul acesta? Este prea devreme? Contractul prevede sa nu fie comunicata? Este atat de prost aleasa incat exista riscul ca publicul sa nu mai cumpere abonamente? Cand tin cursorul pe imaginea de pe site-ul oficial, misterios imi apare: “Outdoor Main Stage”. Deci e undeva in aer liber… unde?

3. Line-up slab: ok Apocalyptica. Si in rest alte formatii… Anathema… Fata de lineup-urile precedente, suna destul de rau. Pana la momentul actual nu s-a mai anuntat nimic in afara de o amanare importanta, Crematory. Crematory au amanat si anul trecut, din pacate.

4. Abonamente scumpe desi avem doar cateva formatii… Pretul tinde deja spre 180 lei. De acei aproximativ 200 de lei in Bucuresti pot vedea ori Judas Priest ori I am The Rocker care incepe sa adune niste formatii geniale, si multe. Pot sa ma duc de asemenea la Metalhead Meeting care dureaza 4 zile si are un line-up imens. Daca vom avea aceleasi formatii la 180 de lei, ceva este gresit…  Biletele se pot cumpara doar prin comanda online… Mie nu-mi convine, recunosc, sa nu pot sa cumpar biletul fizic, pe loc, fara plata prin card… Dar asta tine de preferinte, poate…

Astept sa vedem poate, totusi, la un moment dat, vom primi mai multe informatii. Momentan mai astept, astept locatia, astept formatii, chiar daca dau 200 de lei pe bilet… mai astept… Dar si asteptarea are o limita, si marketingul are o limita… Formatiile pot fi anuntate treptat… locatia si alte detalii… nu stiu daca e indicat.


Capitanu’ va ureaza o seara frumoasa! 

Sunday, March 15, 2015

Oameni Faini - Interviu cu Simona Stoica, Autor



Pentru prima rubrica din categoria oameni faini am decis sa stam de vorba cu Simona Stoica, autor de literatura fantasy. Prima sa carte din seria Rphelimii, Provocarea, este deja unul din volumele cu foarte multe recenzii favorabile pe internet dar si foarte cunoscut in randul cititorilor tineri si nu numai.

Provocarea a aparut in doua volume la Editura Herg Bennet si este disponibila spre cumparare atat in librarii cat si online pe site-urile de specialitate. Aceasta poate fi de asemenea achizitionata in format e-book.



Nu o sa intram intr-o recenzie a cartii si nici nu vom strica misterul care se ascunde in spatele paginilor captivant abordate de Simona, insa vom schimba cu ea cateva cuvinte in cele ce urmeaza:

Capitanu’: Cand ti-a venit ideea sa publici ceea ce scrii? De obicei multi dintre noi descoperim ca putem scrie dar nu publicam niciodata versurile sau povestirile.

Simona Stoica: Ideea sau dorinta de a publica a existat intodeauna, de cand am inceput sa scriu povesti mai ample, cand depaseam limita impusa la scoala si simteam ca mai am atat de multe de spus, detalii care se pierdeau sau poate nu aveau o importanta atat de mare, la prima vedere, dar care pe mine ma ajutau sa transform cuvintele in imagini si sa creez o lume noua, nu doar un fragment care urma sa fie pierdut printre alte teme sau idei esuate.

Capitanu’: Ce surse de inspiratie ai avut pentru seria Rephelimii?

Simona Stoica: Prima sursa de inspiratie a fost Tru Calling. Eram fascinata de personajul principal, de Jack Harper (doar i-am pastrat si numele in carte), iar cand serialul a fost anulat, eram atat de dezamagita si de nelinistita pentru ca nu am primit raspunsurile cautate, incat am inceput sa ma gandesc zi si noapte la continuare, la deciziile pe care le-ar fi luat, pana cand mi-am dat seama ca eu am puterea de a termina povestea. Acum, sa nu fiu inteleasa gresit: nu am copiat subiectul si am schimbat cateva nume. Mi-am oferit singura o varianta de raspuns. Serialul ilustra importanta timpului, cand iti este prieten si cand iti este dusman: Jack Harper primea o sansa, sa salveze o viata sau sa ucida, ca Soarta sa isi primeasca partea si echilibrul sa ramana.
O alta sursa de inspiratie a fost si, o sa fie mereu, muzica. Lasa-ma cateva ore cu castile in urechi si romanul prinde viata in mintea mea, scenele sunt create, culorile prind viata, mai ramane dialogul, care mereu imi da batai de cap, avand o serie cu un personaj principal foarte sarcastic.

Capitanu’: Ce alte pasiuni ai in afara de a scrie fantasy si ce mai scrii in afara de romane?

Simona Stoica: Iubesc sa calatoresc, as vrea sa vad intreaga Europa pana la 30-35 de ani. Sunt o bookaholica, pentru mine nu exista remediu si, chiar daca s-ar inventa, l-as refuza: cartile sunt o parte din mine. Imi place sa degust cocktailuri. Urmaresc prea multe seriale. Sunt o cinefila de moda veche, prefer filmele clasice.
Mai scriu si poezii, dar foarte rar. Am inceput o serie de povesti scurte, de groaza/mister, dar nu stiu daca le voi publica sau le voi pastra pentru mine. Hihi!

Capitanu’: Te simti altfel dupa ce publici o carte si ai cat de cat un mai mic sau mai mare fan-base?

Simona Stoica: Senzatia e incredibila. Primul pas din visul meu a fost facut si simt o bucurie de nedescris cand imi vad cartea in librarii, cand cineva imi lasa un mesaj pe facebook sau apare o noua recenzie si observ ca romanul a avut impactul asteptat. Nu stiu sa spun daca este mare sau mic, dar e un fandom puternic, insa mi se pare ca este un fandom pentru Jack Harper, nu pentru mine sau Rephelimi. Daca el pateste ceva, eu urmez. Presimt ca ma voi baricada in casa dupa al doilea roman. In Capcana, el ia niste decizii neasteptate.

Capitanu’: Ai vreo idee si pentru un alt roman in afara de cel actual?

Simona Stoica: Pe langa seria Rephelimii, as vrea sa scriu si o serie de thrillere psihologice: primul roman se numeste Cenusa luminii si am inceput sa lucrez la el, prin diagrame, scheme si legaturi intre personaje, ca sa nu ma ametesc prea tare (ceea ce vreau sa pateasca majoritatea cititorilor, sa nu stie cand au depasit limita dintre Adevar si Minciuna).

Capitanu’: Ce autori de fantasy ai citit si pe care i-ai indragit?

Simona Stoica: JOE ABERCROMBIE! Trilogia Prima Lege m-a distrus, finalul este socant si dureros, dar l-am iertat pe autor dupa ce am facut putina cercetare si i-am inteles deciziile. E seria mea fantasy preferata. Mai este Gene Wolfe, cu seria Cartea Soarelui Nou: are un stil fascinant, imi era foarte greu sa imi imaginez ceea ce el descria, iar luptele interioare ale personajelor sunt un labirint de contradictii si minciuni.
Paolini, cu seria Mostenirea, Robert Jordan, cu seria Roata Timpului, Trilogia Grisha de Bardugo. Sa nu uit de Garth Nix, cu seria Abhorsen si de Naomi Novik cu Temeraire – cea mai superba serie cu dragoni, un must read!
Lista e lunga, dar ei sunt preferatii mei.

Capitanu’: Ce parere ai de numele blogului? Arr?!

Simona Stoica: Alex, daca mergi intr-un raid, vreau si eu! Am pistol acasa si sabii, chiar si un papagal de plus! Cand plecam?

Capitanu’: Ce mai doresti sa ne spui in afara de ce am vorbit pana acum?

Simona Stoica: Multumesc pentru interviu si succes cu blogul, eu il voi urmari cu mare atentie. Trebuie sa ma pun bine cu piratii, nu?

Capitanu’: Cu placere Simona, si mie mi-a facut placere sa stam de vorba azi. Iti doresc mult succes in continuare si astept urmatoarea carte. Si oricum, te-ai pus deja bine cu piratii, ai spus ca vrei sa organizam un raid! Oricine are asemenea ganduri e binevenit intre pirati.

Acestea fiind spuse, Raidu’ alaturi de Simona va ureaza o zi de duminica faina si, sperand ca v-am starnit curiozitatea, lectura placuta!

Saturday, March 14, 2015

Capitanu’ despre religie

Vad ca e la moda sa se discuti problema asta, daca e obligatorie, daca ar trebui, daca n-ar trebui. Religiosi, atei, spirituali, liber cugetatori si inca 100 de factiuni se cearta intr-o nebunie totala din care din fericire clerul aka popimea pierde si pierde. Pierde bani, pierde popularitate si, din nou, din fericire, pierde bani.

Religia asta, pe care unii o confunda cu popimea si cu credinta e o chestie foarte veche. Poti sa te certi pe faptul ca ea are la baza un graunte de adevar sau ca a fost prima incercare a neanderthalianului cu bata in mana sa explice de ce ploua si fulgera afara. Si nu e e rau ca avem mai multe puncte de vedere. Umanitatea se desteapta prin dezbateri si prin pareri contradictorii, evolueaza.

Ca idee:

Credinta – este activitatea de a crede in ceva, fie in fortele proprii fie in altceva mai putin pamantesc. Nu are legatura cu popimea si religia.

Religia – Ei uite ca aici pe langa credinta aia de mai sus intervin si traditiile adoptate de niste oameni care au crezut in acelasi lucru de-a lungul timpului.

Biserica – aici treaba deja se strica. Pe langa cele doua de mai sus intervine si personalul bisericesc care impune reguli atunci cand doreste, fie noi fie vechi, combate alte credinte, lupta pentru suprematie, considera ca ceea ce zic ei e adevarul suprem. Deci odata ce includem popii apare si elemtul conflictual care nu e prezent in credinta si religii.

Popimea (clerul) – in jargon romanesc – boaitele – categorie de oameni care servesc biserica, din convingere (rar) sau cu alte scopuri. Sa fim seriosi acum , oamenii care fac acest lucru din convingere se vad. Ei nu scriu carti, nu apar la toate posturile TV, nu isi fac reclama, nu se plimba cu A8-u’, nu vin la slujba cu convoiu de masini negre ca interlopii. Ei se vad de catre fiecare om care ii intalneste. Avand in vedere ca sunt rari, putini oameni stiu ca ei exista. Majoritatea popimii viseaza bani si transforma biserica intr-o masina de bani prin exploatarea oamenilor mai saraci nu cu duhul ci cu neuronii.

Dupa ce am lamurit aspectele de mai sus (da, daca tu confunzi termenii aia, din prima te voi califica drept o persoana inculta. I am sorry, dar nu avem ce discuta daca discuti despre ceva de care nu stii mai nimic. Exista o regula de baza a bunului simt, nu cunosc, nu comentez despre…), sa continuam…

Parerea mea, eu, “ala care scrie aici”, “Capitanu’”, cum vrei tu, e ca NU, religia ortodoxa nu ar trebui sa fie obligatorie in scoli. Pai de ce sa fie? Sunt numai ortodocsi in tara? (atentie “ortodocsi” nu “ortodoxi” cum scriu diverse publicatii sau comentatori) Nu sunt! Sunt multe culte crestine, multe culte necrestine, pagani, atei, etc… Lor pentru ce le trebuie ortodoxie? Pentru nimic. Pot sa invete si pe cont propriu sa fie oameni. Nu am vazut pe niciunu fiind macar atat de infractor pe cat e un popa.

Daca vreti sa predati ceva, predati istoria religiilor. Asta nu se poate pentru ca:

Nu are cine, nu exista personal calificat;
Chiar daca ar exista, e mai scump de platit decat un popa sau un necalificat care citeste din manual;
Daca ii prezinti copilului multe manifestari religioase, risti sa pierzi un fan care cotizeaza la BOR;
Sistemul nu este in stare sa sintetizeze istoria religiilor incat si un copil sa inteleaga despre ce e vorba.

Privind problema “Da copilu meu de unde invata de Dumnezeu?”. Pai teoretic, il inveti tu… Daca nu esti prea preocupat/a sa te uiti la Acces Direct sau sa faci alte activitati poate ii spui si care e treaba cu Dumnezeu si religiile. Daca e poti chiar sa pui si mana pe-o carte sa intelegi tu inainte care e faza. Sau daca nu, macar il inveti cum sa fie om. Ca il implici sau nu pe Dumnezeu aici este alegerea ta. Ar fi o idee. Eu unu nu am invatat sa fiu om la scoala, as putea spune ca din contra. Si da, am facut religie in scoala si liceu. Probabil concureaza in topul orelor de teroare de prin perioada aia. Deci nu-ti trebuie religie la scoala ca sa fii om si nici ca sa stii despre Dumnezeu, nici macar ca sa mergi la biserica. Ca orice altceva, activitatile de mai sus se invata acasa, in familie, poate chiar de la prieteni…

Ideea pentru acest articol a pornit de la urmatoarea fotografie, dintr-un manual de religie:




Daca cel incercuit este raspunsul unic inseamna ca scoala romaneasca are o problema grava. A alege sa iti manifesti credinta intr-o situatie periculoasa in care se cere sa actionezi pentru propria siguranta este o greseala grava sau fatala. Dincolo de toate exagerarile ambelor tabere pro si contra, ceea ce vedem mai sus este o greseala fatala a invatamantului.

In situatia de fata prefer sa-I dau copilului sa citeasca intai un ghid de supravietuire urbana si apoi sa-I prezint o carte de religie. Si cartea aceea de religie cu siguranta nu va fi un manual scolar ortodox.

O sa va impartaseasc cateva idei pe post de concluzie:

Sa fii om inveti acasa, nu la scoala cu ora de religie ortodoxa;
Sa mergi la biserica si sa crezi in Dumnezeu inveti tot acasa, fara sa dai bani la popi, fara sa faci religie la scoala;
Cand alegi religia ca solutie in situatii practice inseamna ca ai o problema grava;
Cand impui copilului sa faca la fel inseamna ca esti contagios si periculos;
Sunt atatea credinte religioase fascinante incat e pacat sa inveti doar ortodoxie cu aere extremiste.

P.S.: Religia mea este Romano – Catolica. Astept toti ortodocsii extremisti sa ma injure etern. Spor la treaba copii ca va pricepeti sa va lasati furati si sa urlati pe toate forumurile.


O seara faina de la Capitanu’ de corabie!

Thursday, March 12, 2015

Terry Pratchett a decedat la varsta de 66 de ani

Stirile triste provin de pe pagina oficiala a autorului. Cu aproximativ 20 de minute in urma stafful a postat urmatorul text:

"It is with immeasurable sadness that we announce that author Sir Terry Pratchett has died.
The world has lost one of its brightest, sharpest minds. Rest in peace Sir Terry Pratchett."

Postarea poate fi vazuta mai jos. De asemenea site-ul Wikipedia confirma vestile.




Terry Pratchet este un cunoscut autor de fantasy de origine britanica. Printre operele celebre ale acestuia amintim:

Seria Discworld;
Good Omens (scris in colaborare cu Neil Gaiman);
Nation.

UPDATE: Publicistul Larry Finlay declara ca "Lumea a pierdut una dintre cele mai stralucite minti." conform BBC News.

"In peste 70 de carti Terry a imbogatit lumea ca nimeni altul. Discworl a fost vehiculul prin care el a satirizat lumea. A facut acest lucru intr-un mod genial cu umor si creativitate.

Terry si-a infruntat Alzheimer-ul public si cu curaj. In ultimii ani scrisul a fost cel care l-a sustinut. Mostenirea sa va dainui decenii de acum incolo." mai declara Finlay.

Publicatia The Guardian preia la randul sau vestea trista a decesului marelui scriitor. De asemenea adauga cateva detalii importante despre viata acestuia.

Autorul a continuat sa scrie si a finalizat cea mai recenta carte a sa din seria Discworld in vara lui 2014. In anii '90 a fost cel mai bine vandut scriitor britanic inregistrand vanzari de pesre 85 de milioane de exemplare. In anul 2009 a fost facut cavaler pentru meritele sale literare. A primit premiul mondial pentru Fantasy in 2010 si in 1996 a fost cel mai vandut autor si autorul cu cel mai mare venit.

Dupa aflarea diagnosticului a glumit spunand ca mai are timp de cateva carti. Pratchett s-a nascut in Baconsfield si a publicat prima povestire la varsta de treisprezece ani. A lucrat apoi ca jurnalist pentru ziarul Bucks Free Press. Ulterior a devenit jurnalist pentru "Central Electricity Generation Board".

Primul roman din seria Discworld a fost publicat in anul 1983 si se intituleaza "The Colour of Magic".


Wednesday, March 11, 2015

Facebook si alti gainari ai publicitatii si marketingului

Nu e un fapt necunoscut ca Facebook e abuziv, nu e un fapt necunoscut ca Facebook este invaziv… Facebook este invaziv cu intimitatea utilizatorului si probabil va ramane asa pana cand va ajunge un instrument uitat al diverselor agentii de informatii sau corporatii.

Printre Practicile ilegale sau nu prea etice:

Obligarea utilizatorului de a folosi interfete si software creat de Facebook, acesta riscand sa nu mai aiba acces la platforma.

Politici ascunse de utilizare si vanzare a contentului proprietate a autorului, in principal fotografii. Furt intelectual ascuns.

Politici de urmarire si sustragere de date personale.

Urmarirea fara accept sau prin metode dubioase a utilizatorului in spatiul fizic (activarea GPS-ului plasata imediat deasupra butonului de send message).

Politici de obligare de furnizare de date personale: nr de telefon, nume real.

Mai nou numele real trebuie distribuit sub amenintarea suspendarii contului. Desigur lucrurile simple depasesc staff-ul facebook. Faptul ca numele false pot fi distribuite oricum. Oare facebook va realiza un software prin care va trebui sa scanam buletinul inainte sa ne logam pe serviciul lor deja prea ingradit ca sa mai poata fi folosit?

Este cunoscut si arhi cunoscut ca politica Facebook de protectie a datelor personale este cea mai proasta, ca acestea pot fi expuse oricand. Conturile de Facebook inca sunt sparte relativ usor si de catre oricine. Pentru ce este necesara obligativitatea datelor personale pe o platforma plina de brese de securitate?

Desigur, in societatea de azi, toate corporatiile sunt ahtiate dupa date personale pe care le folosesc fara acordul nimanui. Ii stiti pe tipii dubiosi care va suna sa va vanda ceva sau sa va faca o oferta? Si ei cumpara bazele de date cu clienti tot de pe internet. Bazele de date cu date personale se vand pe multi bani care intr-un final trebuie recuperati.

Exemplu tipic romanesc: Banca Reiffeisen. Baietii astia te suna ca sa faci un card la ei, se roaga de tine, te suna seara, dimineata, noaptea. Faza si mai frumoasa e ca baietii respectivi nu au de unde sa obtina datele tale. Nu au cum sa obtina numarul de telefon desi tu il detii de cateva luni. Si atunci incepi sa te intrebi unde ajung datele tale de pe Facebook? La cate corporatii si pe cati bani esti vandut.

A si apropo… Datele baietilor “inteligenti” de la Reiffeisen sunt colectate si din… inchirierea de biciclete… Da, stiti ca inchirierile sunt cateodata sponsorizate de firme. O banca, o alta firma, pun la dispozitie bicicletele. Tu completezi formularul de inchiriere cu telefon si date din buletin. Datele ajung la ei si apoi tu primesti oferte. Pentru ca ei cred ca nimeni nu face legatura intre gainariile lor ieftine… Nimeni?... Oare?

Exista si oameni care cunosc gainariile, care zambesc atunci cand vad cat de patetice sunt si care isi spun ca trebuie sa existe multa ignoranta astfel incat ele sa functioneze.

O seara faina de la piratu’ de serviciu!

Bine ati venit pe "Raidu' dă Piraţi"

Salut si bine v-am gasit pe noua pagina! Da, se numeste intr-un mare fel. De ce “Raidu da Pirati”? Pentru ca toata lumea stie ce e un pirat, de asemenea pentru ca piratii erau proscrisi si negau normele sociale. Pentru ca “raidu” era ceva neasteptat, fulgerator si la obiect, ceva care soca pe toata lumea. De asemenea pentru ca piratii sunt cunoscuti, si amuzanti. Multe dintre elementele de mai sus le vom regasi aici.

“Raidu da Pirati” e un blog despre orice, un blog despre diverse subiecte si daca vreti un blog despre ce vreti voi sa fie, asta daca dati Capitanului si Piratilor idei despre ce sa scrie.

Bine ati venit! Avand in vedere ca aceasta este prima zi a blogului puteti desigur sa dati idei de articole.


Va doresc o zi plina de rom!