Monday, June 18, 2018

”Arlequine” de George Cornilă




Salutare Raid și bine v-am găsit la o nouă recenzie de carte. Azi vorbim despre unul din scriitorii care debutează la Crux Publishing și anume George Cornilă cu volumul său de povestiri scurte intitulat “Arlequine”. Am facut rost de roman de la Sci Fi Fest și este, până acum, cea mai bună carte pe care am citit-o anul acesta.

Având în vedere că o parte din cititori nu se aventurează către volumele de proză scurtă, ”Arlequine” ar putea constitui începutul pătrunderii acestora în lumea fascinantă a episoadelor iute trecătoare dar totuși pline de sensuri și stimulatoare ale imaginației ulterioare citirii textului.

Remarcăm de la început pasiunea autorului pentru mitologie și fantastic precum și pentru istoria locurilor din care iși adună inspirația și care îi pun în mișcare spiritul creativ. George Cornila este autorul mai multor romane printre care: ”Cu dinții strânși”, ”Miezul nopții în cartierul felinarelor stinse”precum și al seriei ”Regele Lupilor” cu volumele ”Toiagul de stejar”, ”Fierul Zeilor” și ”Povara coroanei”.

Ceea ce m-a impresionat la roman și la fiecare dintre povestiri este faptul că ai certitudinea constantă că din fiecare vei invața ceva nou despre un loc sau despre lucruri din cele mai diverse, precum și cealaltă certitudine, cum că autorul este mereu cu un pas înaintea ta în ceea ce privește nivelul de cunostințe, acesta reușind mereu să iți împartasească unul din secretele sale sau propriile cunoștințe despre lumea înconjurătoare. Pare că George Cornilă are în spatele fiecăriui episod povestit o activitate de strângere de informații minuțios organizată.

”Arlequine” este un roman pentru fanii lui Poe dar și pentru cei ai lui Mircea Eliade, scriitor a de a cărui atmosferă m-am bucurat de multe ori și pe care am regăsit-o și în povestirile scurte parcurse aici. Este de asemenea un roman pentru cei care se delecteaza cu H. P. Lovecraft și cu povestirile lui Oliviu Crâznic.

George Cornila creează foarte bine atât atmosfera de visare unde realul și fantasticul se întrepătrund precum și pe cea grea și întunecată, atmosferă în care răul pare a fi omniprezent deși nemanifestat încă.

Romanul are patru ”părți”, denumite sugestiv, potrivit cu povestirile pe care le conțin: ”Iezme”, ”Fiare”, ”Otrăvuri” și ”Lumi”.

Vă las pe voi să descoperiți o nouă lume fascinantă alături de un autor nou și să lăsați romanul să vă poarte pe căi întortocheate la granița dintre lumină și întuneric, dintre visare și realitate.

Volumul poate fi achizitionat de pe site-ul Crux Publishing urmând linkul de mai jos:


Capitanu’ vă urează lectură placută!