Ahoy! si bine v-am gasit la o noua intalnire cu
literatura!
Trebuie sa recunosc ca de data aceasta, cartea “ROCKescu”
de Cristian Ghica mi-a cazut in mana absolut intamplator. La Gaudeamus m-am
trezit cu sus amintitul domn, la stand, daruindu-ne cateva exemplare din cartea
lui. Am vazut titlul si, avand in vedere ca mai toata ziua promovasem inclusiv
o carte despre rockeri, am decis sa-i cer un autograf unui om necunoscut dar
care totusi si-a sacrificat o parte din timpul lui pentru a scrie despre
fenomenul muzicii ROCK.
Ulterior am decis sa vad ce se gaseste in micuta
carte cu un design simplu dar care spune tot, neagra, cu ceva scris alb si cu o
rola de magnetofon stilizata pe coperta. Am descoperit povestea unor tineri pe
care pasiunea pentru muzica rock i-a cuprins exact in momentele in care un
lucru atat de simplu putea deveni extrem de periculos, povestea unor copii care
au fost rockeri atat inainte cat si dupa Revolutia din ’89.
Cartea te transpune in atmosfera dinainte de
89, in viata plina de lipsuri si sufocata de comunism si de controlul statului
asupra cetateanului. Contactele cu occidentul sunt total interzise la fel ca si
un lucru aparent simplu si garantat in ziua de azi, muzica pe alese.
Volumul iti arata patetismul si simplismul
exagerat al gestului atat de banal al descarcarii unui album de pe “net”. In
acele vremuri albumele circulau pe banda de magnetofon si pe casete
inregistrate de la un casetofon la altul, deseori la o calitate groaznica.
Libertatea ajungea la ascultatori alterata de distorsiuni magnetice insa isi
facea cuib adanc in sufletul celor care deveneau niste mini eroi prin simplul
gest de a asculta muzica.
In preacinstitul azi comunism, sa te reunesti
cu prietenii si sa asculti muzica putea fi considerat de la perturbarea
linistii publice la complot impotriva statului si se pedepsea prin arest sau
prin ani de puscarie, concept de neimaginat pentru cei care azi au o varietate
imensa de albume de ascultat “la liber”.
Mi-a placut mult cum romanul descrie gestul
aproape sacru de a imparti cu ceilalti frati intru ROCK tot ceea ce aveai mai
de pret, casete, benzi magnetice, casetofoane intr-o lume in care posterele cu
formatii puteau sa fie doar poze de patru pe patru centimetri obtinute cu greu
de la prieteni care aveau acces la reviste inexistente in Romania acelor ani
intunecati.
Un pasaj m-a facut sa revin cu gandul la realitatea
cruda a evenimentului din Colectiv prin intrebarea autorului de la sfarsitul pasajului
in care rockerii din Costinesti se hotarau sa puna capat abuzurilor
localnicilor din viitoarele cluburi de fite de azi, si anume: “Oare ne vom mai
aduna?” Si ne-am mai adunat, parca prea scurt si parca prea fara efect, multi
ani mai tarziu, dupa ce Ceausescu era mort... cel putin fizic...
Volumul poate fi o metoda ideala de a taia
elanul inconstientilor maturizati gresit care inca preaslavesc un regim mort si
ingropat si pe niste oameni care au distrus milioane de vieti, poate fi un manifest
pentru libertate si pentru sentimentul de apartenenta la un grup, poate fi un
manual al conduitei oricarui fan rock sau poate fi o lectura extrem de placuta
intr-o zi in care libertatea pare undeva departe pierduta peste hotare.
Ii multumesc pe aceasta cale domnului Cristian
Ghica pentru o lectura extraordinara si sper ca poate ne vom intalni pe la
vreun targ de carte ca sa schimbam pareri macar despre ultimul album Metallica.
Capitanu’ va saluta si va ureaza sa cititi cu
spor. (Fotografia articolului imi apartine si in ea se regaseste un album cu
formatia care m-a introdus in lumea metalului.).
No comments:
Post a Comment