Crux

Sunday, January 8, 2017

Ecouri din Tenebre de Rodica Bretin


Salut si bine v-am gasit la prima postare de pe Raid din 2017.  La inceputul noului an, am avut nespusa placere sa termin de citit “Ecouri din Tenebre”, romanul Rodicai Bretin aparut la editura Crux Publishing. Avand in vedere ca am aflat dinainte ca volumul are ca subiect fenomenele paranormale, m-am grabit sa ma pierd printre povestirile Rodicai si nu mi-a parut rau, asta pentru ca am descoperit o carte care trateaza problematica de mai sus, scrisa exact asa cum ar trebui, adica incluzand si incercari de explicare in mod stiintific a fenomenelor prezentate.

Rodica Bretin ne prezinta pe larg o istorie a fenomenelor paranormale precum si aparitia mediumilor in istorie dupa ridicarea intunericului asociat Inchizitiei care suprima orice fel de incercare de studiu al intamplarilor neobisnuite. Avem parte de o expunere a tuturor fenomenelor incadrate ca paranormale precum si de o prezentare a cazurilor definitorii pentru acestea. Spre final vom descoperi cateva cazuri prezentate sub forma unor povestiri in care este necesara protejarea identitatii persoanelor implicate, acestea fiind persoane reale, iar intamplarile, recente.

Ceea ce este extraordinar la volumul de fata este modul in care este tratat subiectul. Nu avem parte de fabulatii sau de opinii subiective si nici de exagerari care fac multe volume din gen sa cada intr-un ridicol care contribuie la luarea in deradere a unor fenomene atat de fascinante. Rodica Bretin analizeaza atat stiintific cat si spiritual fiecare marturie si fiecare aspect, reusind sa ne ofere o parere pertinenta in ceea ce priveste intamplarile documentate.

Volumul in sine nu poate fi rezumat iar orice rezumat intr-o recenzie este inutil de la inceput asa ca va las pe voi sa descoperiti cartea si sa faceti o calatorie palpitanta in lumea fenomenelor greu sau chiar imposibil de explicat. Unul din paragrafele de pe spatele cartii, scris chiar de autoare reflecta obiectiv scopul volumului: “In ansamblul ei, “Ecouri din Tenebre” nu isi propune sa convinga cititorul despre existenta inexplicabilului in viata noastra, a tuturor, ci sa ii tina treaz interesul si sa ii hraneasca imaginatia, pentru ca multe dintre lucrurile despre care va afla in continuare trebuie intelese cu inima, nu doar cu mintea.” Prin prisma acestor cuvinte eu recomand cartea atat celor pasionati de fenomenele paranormale cat si scepticilor sau celor care doresc o explicatie stiintifica a acestora.

Pentru cine nu stie, Rodica Bretin este si o prolifica scriitoare de SF. Nu am apucat sa ii descoper inca operele insa probabil ca ma voi transpune curand intr-una din lumile din romanele sale SF.


Raidu’ da Pirati va ureaza un an plin de carti bune! Arrrr!!

No comments:

Post a Comment