Sunday, November 25, 2018

Caietul Roxanei de Stefan Bolea




Salutare Raid si bine v-am gasit la o noua duminica de articol si de lectura.  Azi vorbim despre “Caietul Roxanei”, noul volum al lui Stefan Bolea aparut la editura Crux Publishig. Ca de obicei, linkul pe care il puteti urmari pentru a face rost de carte este urmatorul: https://www.cruxed.ro/produs/caietul-roxanei/  .

Pe Stefan Bolea il cunoastem deja ca autor al volumului “Biblia Nihilista”. Este doctor in filosofie. De asemenea este co fondatorul si redactorul sef al revistei EgoPHobia. Unul din detaliile interesante despre el este acela ca este un scriitor care apreciaza poezia si versurile. A fost de trei ori finalist al Festivalului de Poezie Prometheus. Talentul sau in ceea ce priveste poezia poate fi experimentat si in volumul actual si reprezinta o deschidere extraordinara catre un univers al gandirii, reflectiei, nihilismului sau socantului, intr-o lume in care poezia si versul au inceput sa fie prezente rare.

Caietul Roxanei este un intreg carusel de emotii din cele mai variate, o experienta pe care poti alege sa o traiesti rapid in cateva ore de lectura sau pe care o poti prelungi pe parcursul unui timp mai indelungat pentru a o putea analiza, asimila. Subiectul cartii ar putea fi rezumat simplu... Iubierea si etapele ei, apoi iubirea neimplinita si sentimelntele care decurg din ea. Insa “Caietul Roxanei” este departe de simplitatea unei cartulii inutile sau voit motivationale cu povesti de dragoste. Constructia extraordinara pe care o realizeaza Stefan prezinta cele mai adanci sentimente pe care le poate avea fiinta umana in raport cu sentimentul mai sus mentionat precum si sentimentele conexe ca ura sau repulsia. Toata experienta este condimentata cu doze tari de nihilism si sfidare la adresa umanitatii, societatii sau a divinitatii. Experienta este vazuta prin ochii unui ganditor, unui om diferit, special, cu un caracter transant, persoana care ar nega totul si nimic in acelasi timp.

Daca ai trait vreodata in viata iubiri neimplinite sau pasiuni fara niciun rezultat, vei retrai acele momente insa acompaniate de o doza de nihilism salvatoare pe care probabil nu o aveai la vremea respectiva. Poate iti vei explica evenimentele trecute sau poate vei reusi sa dobandesti doza de revolta necesara pentru a le scufunda in mizeria vietii contemporane astfel incat sa nu te mai incurce.

Stefan Bolea mi se pare intotdeauna ca autorul care darama scari de valori de undeva de la primele doua fraze ale unei carti, un fel de “enemy of God, enemy of the divine and the non divine”, cel care se aliaza foarte rar cu Dumnezeu si nu mai mult de o propozitie, urmand ca mai incolo sa darame inca o multitudine de scari de valori pentru a le reconstrui in propria viziune, sau doar pentru a savura ruinele acestora.

Sa trecem acum la citate care mi-au placut in roman:

“Realitatea e mai aproape de cei care nu se gandesc la ea” – m-a facut sa ma gandesc la toti falsii optimisti care traiesc un vis fragil fugind de orice.

“Parintilor nostri – acei ratati neinteresanti din anii 60 – le-a intrat dictatura in sange, nu mai pot trai fara ea. Se supun orbeste cu placere si cand nu-si pot permite acest lux dau ordine asemenea unor zei, asteptandu-se la o supunere neconditionata.”

“Alecsandri, dupa ce a descoperit Miorita, s-a convins ca romanul e nascut poet. Din contra, balada demonstreaza ca romanul e nascut cioban.”

“E doar o chestiune de timp pana cand o femeie, pe care o pretuim exagerat si e mult sub nivelul nostru intelectual, ne va aduce la nivelul ei. Ea ne va face un rau fatal si noi o vom adora...”

“Grey mornings... Blue days... White nights”

“Lupta-te pentru orice. Pasivitatea trage pedepse mai mari decat pumnul in fata.”

“With our good-bye
Dies the probability
Of my happiness

we’ve never been
stronger together
been friend of God
again
with you I was gonna
fight all the armies of the world
and win
in the name of love”

Sperand ca v-am starnit curiozitatea, va urez lectura placuta si o experienta cat mai intensa alaturi de “Caietul Roxanei”, un volum pe care cu siguranta o sa vi-l reamintiti si la care poate veti reveni. Capitanu’ va ureaza un weekend placut.

No comments:

Post a Comment