Crux

Monday, June 22, 2015

Interviu cu Andrei Mazilu, despre Anotimpul Pumnalelor



Capitanu: Salut Andrei! Spune-ne câte ceva despre tine, sa te cunoască mai bine și fanii blog-ului Raidu de pirați. (Ce vrei tu, nu neapărat despre scris sau cărți).

Andrei Mazilu: Mă bucur că ai specificat „ce vreau eu", fiindcă am ajuns să mă tem de întrebarea asta; niciodată nu știu ce se așteaptă de la mine, care-i răspunsul corect... Deci! Am 32 de ani, sunt constănțean, dar de 3 ani (cred) locuiesc în București. Sunt ofițer de marină, scriitor, editor, co-proprietar Crux Publishing și multe altele. Iubesc jocurile (RPG-urile în special, fie pe PC sau tabletop), filmele cu supereroi, cărțile fantasy, animalele, pizza quatro formaggi (de la Trenta), cheeseburgerii și cam orice fel de dulciuri (în special ciocolata). Beau ocazional, fumez prea mult, conduc agresiv (și îmi place la nebunie), și ador să mă reinventez la intervale neregulate de timp. Sufăr de ADD într-un mod dureros, de OCD ocazional și de idealism în general. ...Cred că mă opresc aici. E-mailul meu e public pe Facebook pentru cei care vor un profil complet. (zâmbet)

Capitanu: Ce romane sau povestiri fantasy sau SF ți-au rămas în suflet și pe care din ele le-ai recitit cu aceeași plăcere?

Andrei Mazilu: Fără îndoială, romanele lui Pratchett, din seria Disc World, cele din colecția Blizzard (scrise de mai mulți autori), legate de universul Warcraft și, fără a-l flata fiindcă mi-e prieten,  povestea lui Oliviu Crâznic, Lenore Arras. Foarte rar se întâmplă să recitesc o carte, nu fiindcă nu aș vrea să retrăiesc acele senzații, ci fiindcă sunt atât de mulți autori merituoși, pe care vreau și trebuie să-i citesc.

Capitanu: Cum ai descoperit plăcerea scrisului si ce senzație ai în timp ce te afli in plin proces creativ?

Andrei Mazilu: Am început să scriu încă din clasele primare - am avut un învățător absolut minunat, care m-a / ne-a încurajat în acest sens. Apoi, înainte de liceu, un alt pedagog mi-a insuflat o dragoste profundă pentru limba română și chiar mi-a încurajat micile proiecte. Cred totuși că am început să iubesc scrisul, cu adevărat, cam prin 2001, când eram la Jurnalistică și începusem să scriu o colecție de povestiri dark fantasy. Sunt împrăștiate pe tot felul de caiete, așa că nu îmi cere să le adun și să le public - le consider exerciții și nimic mai mult. 

Ce senzație am când scriu? Ei... E ca atunci când te uiți la un film sau un serial, care e atât de bun, încât abia aștepți să vezi ce urmează. Nici eu nu știu exact ce se va întâmpla. Uneori bănuiesc sau planific, dar rezultatul reușește să mă surprindă și pe mine. Asta, cred eu, e ceea ce induce dependența de scris. E ca un drog cu impact temporal limitat: cât scrii, vrei mai mult și mai mult, și chiar și după ce ai terminat, încă mai ești zguduit de efectul lui. E nevoie chiar de o perioadă de acomodare, după aceea, ca să cobori din acel „high" în care te proiectează... Probabil ăsta e motivul pentru care avem atâtea trilogii și serii pe piață.

Capitanu: Când scrii un roman, ai o schiță complicată realizată înainte sau doar te lași dus de valul acțiunii și planurilor narative?

Andrei Mazilu: De obicei, pornesc de la o idee, un moment. Nu am un plan complex, ci doar un concept la început. Pe măsură ce înaintez în poveste, încep să-mi fac o schiță a ceea ce urmează să se întâmple, dar e doar atât: o schiță, un schelet. Știu cam în ce direcție aș vrea să merg, dar personajele, de multe ori, mă obligă să fac ce vor ele. E o adevărată aventură. Oricum, concluzionând, răspunsul e că mă las dus de val și, în general, scrisul (cred) trebuie să fie ceva spontan, animat de pasiune și imaginație, nu un proiect tehnic, ce trebuie să urmeze reguli stricte și precise.

Capitanu: Când am citit Anotimpul Pumnalelor gândul mi-a fugit imediat la lumea jocurilor video. Ești gamer? Si daca da, ce iți place sa joci? Cum si-au pus amprenta jocurile asupra căților tale?

Andrei Mazilu: Ai trezit Bestia cu întrebarea asta. Sunt gamer de când aveam 7 ani (adică de 25 de ani). Ai onoarea să vorbești cu un veteran - unul care-i foarte mândru de acest lucru, deși altora li se pare ridicol. Sunt atât de gamer, încât, uneori, mă uit cu oarece dispreț și aroganță la generația jucătoare de Call of Duty și League of Legends, dar asta fiindcă și ea, la rândul ei, mă privește ca pe o relicvă. E foarte greu, atunci când ești pasionat de un lucru, să accepți faptul că un puștan îți râde-n nas, atunci când încerci să-i dai sfaturi. Gaming-ul nu face excepție; nu o dată am fost luat peste picior sau privit ca pe un ciudat, când încercam să dau sfaturi strategice unui grup de raideri în World of Warcraft sau echipei cu care jucam LoL. Eu am prins epoca de aur, aș zice, când jocurile însemnau mai mult decât să-ți zdrobești adversarul cu două-trei apăsări de taste. Am prins timpurile în care recenziile jocurilor erau luate în serios și scrise cu mult talent. Era o vreme când povestea, muzica, dialogul contau enorm... Azi, însă, nu se apreciază decât grafica absurd de bună și câte kill-uri faci într-un meci. 

Cum ziceam, cel mai mult îmi plac RPG-urile și jocurile cu tentă RPG. Am fost și încă sunt îndrăgostit de serii precum Warcraft, Vampire: The Masquerade, Darksiders... Joc Hearthstone și Magic: The Gathering, League of Legends (când vreau să mă enervez crunt), și am conturi active în World of Warcraft, Star Wars: The Old Republic, Wyldstar, și joc cam orice-mi pică-n mână, fiindcă îmi place să îmi fac singur recenzii ulterior. 

Cred că e evident ce impact au avut jocurile asupra mea. Nu e și nu fac un secret din faptul că Anotimpul a fost inspirat din Dishonored, probabil unul dintre cele mai bune jocuri făcute vreodată (din toate punctele de vedere). Cine citește Crux sau orice din seria The Angellove Society, își poate da seama că sunt un pasionat al RPG-urilor. Dacă aș mai avea răbdarea de acum zece ani, probabil încă aș juca Vampire: The Masquerade prin chat-uri obscure sau MUD-uri, pe servere de Telnet. Cred, totuși, că e mai productiv să-mi pun ideile între pagini. Se pare că mă pricep. 

Capitanu: Cum ți-a venit ideea ca antagonistul sa fie femeie? Având in vedere faptul ca Lady Mequette este un personaj genial construit, ai avut și inspirație din surse istorice pentru ea? Cum "s-a născut" Lady Mequette si cum ti-a venit ideea sa faci un "villain" femeie, când in majoritatea cărților si filmelor, antagoniștii sunt bărbați?

Andrei Mazilu: (râzând) Habar n-am avut că antagonistul va fi femeie - n-a fost deloc ceva premeditat. Când am început să scriu Anotimpul, nici măcar nu știam că va deveni un roman (și unul, aparent, destul de reușit). Am fost, pur și simplu, inspirat și am început să tastez, iar Mequette s-a conturat de-a lungul poveștii. E posibil, însă, să fie și rezultatul diverselor foste relații, parte din care au culminat în dezastru, și să fi adunat în acest personaj tot ceea ce am detestat la anumite fete. La un anumit moment, am conștientizat faptul că ea va fi „villain-ul" principal și că da, e neobișnuit faptul că e femeie, dar sunt un ferm susținător al drepturilor omului, deci de ce n-ar putea o femeie să îngenuncheze un imperiu? Femeile au, fără doar și poate, un avantaj evident asupra bărbaților, așa că nu mi s-a părut exagerat sau nefiresc să-i ofer acest rol important contesei Mequette.

Capitanu: Având in vedere caracterul puternic al protagonistului, ce iti imaginezi ca ar fi făcut Aendo Assermore in Arhipelag in cazul in care circumstanțele l-ar fi făcut sa nu înceapă o cariera de asasin? Daca ti l-ai imagina altfel decât ca pe un asasin plătit, ce ar fi Aendo? 

Andrei Mazilu: Nu m-am gândit, până acum, la asta... Aendo este deziluzionat (și consolat totodată) cu viața pe care o are și cu trecutul lui. Nu știu ce altă profesie sau activitate i-ar fi plăcut sau i s-ar fi potrivit, având în vedere că este, în mare parte, insensibil și indiferent față de alți oameni. Fără Jess, ar fi rămas un personaj șters, mediocru  - ea îl face să își dorească să fie mai mult, să fie mai bun. Nu știu... Cred că ar fi avut o slujbă prost plătită, lipsită de responsabilități, care nu i s-ar fi potrivit. Fiindcă, sub aspectul de individ egoist și relativ ignorant, Aendo cugetă în tăcere la multe lucruri. Dacă ar fi să ghicesc, probabil că ar fi fost un barman filosof.  

Capitanu: Cartea ta tratează subiecte foarte actuale deși e un roman fantasy. Dogmatismul si fanatismul religios, setea pentru putere, corupția la cel mai înalt nivel sunt probleme de zi cu zi in viața noastră. A fost o întâmplare ca ai ales aceste subiecte in carte, sau ai vrut sa le dezbați intenționat si sa iți exprimi poziția fata de ele voalat, prin intermediul romanului?

Andrei Mazilu: Sigur că nu a fost o întâmplare. Am vorbit mult și des despre acele subiecte, în cei 10 ani de blogging, dar e greu să transmiți un mesaj, în masă, prin acest mijloc. Romanul nu doar că mi-a oferit ocazia să-mi spun, din nou, părerea, ba chiar m-a invitat s-o fac. Lumea pe care am construit-o, deși nu plănuiam să arate așa, aproape că mi-a cerut s-o abuzez. Aș fi putut scrie mult mai mult de-atât, dar acela ar fi fost un discurs pentru un alt decor, menit altor urechi / ochi. Mă bucur însă că am făcut-o și că acest lucru a insuflat viață și verdicitate universului din Anotimp.

Capitanu: Este foarte interesantă viziunea ta cu privire la existenta unui singur zeu, Moartea. Dincolo de orice religie sau dogmă, intr-adevăr numai moartea e sigură. Spune-ne un pic de unde vine această filosofie, cum îl vezi tu pe Thanos și ce te-a inspirat când l-ai creat ca unic și incontestabil zeu?  Si cum se împacă un scriitor de fantasy cu religia până la urmă?

Andrei Mazilu: Thanos este un zeu probabil prin însăși natura lui. Este un zeu în care și tu poți crede, fiindcă existența lui are sens. Religiile, în general, vorbesc despre zei benevolenți, care ne protejează, produc miracole, ne păstoresc și ne primesc, după moarte, în sânul lor... Sună a fanasy, nu? Eu am vrut, în schimb, să introduc un zeu verosimil, căruia nu-i pasă de oameni (fiindcă de ce i-ar păsa?) și al cărui unic scop e unul mult mai important decât să-l ajute pe Baudelaire să câștige la Loto. Originile lui Thanos vin din propria mea filosofie asupra existenței și anume că Universul are planurile lui, iar noi, fiecare dintre noi, avem un rol. Vorbesc despre perfecțiune, în sensul unui Echilibru - natura, în mod constant, se reglează pentru a menține o astfel de balanță. Cu alte cuvinte, ăsta este rolul lui Thanos: să se asigure că timpul se scurge și evenimentele se petrec așa cum trebuie, în timp ce oamenii nu sunt cu nimic speciali, ci doar niște elemente în ecuație. 

Cum mă împac cu religia... Ei bine, știi deja ce cred despre instituția Bisericii și despre preoți, așa că n-are rost să discutăm acest aspect. Asta, în schimb, nu reflectă ceea ce cred despre religie, ca și concept, sau credință. Cred. Cred într-o entitate supremă, căreia nu îndrăznesc să-i dau un nume. În primul rând, ce drept am eu s-o botez? Și, în al doilea, religii precum creștinismul, care insistă că numai prin zeul ei se poate ajunge în paradis, mă dezgustă profund prin lipsa de logică; dacă i-aș spune Dumnezeu, aș recunoaște că-s creștin și că cei ce aderă la alte dogme vor ajunge în iad, împreună cu băștinașii din insulele din Pacific, care nici măcar n-au auzit de Iisus, dar pe care, cică, Dumnezeu îi iubește în mod egal. În ciuda acestor aspecte, religiile mi se par extrem de interesante și îmi place să știu cât mai multe despre acest subiect, chiar dacă, mai mereu, o fac pentru a ști cum să combat diverșii fanatici. Există, însă, o mulțime de religii și ideologii, și pentru un scriitor de fantasy, e aproape o necesitate să se documenteze, mai ales despre cele obscure, despre ocult și alte chestiuni bizare.

Capitanu: Ce proiecte de viitor mai ai? Urmează să vedem o continuare la Anotimpului Pumnalelor? Eu unul abia aștept si am auzit deja ceva despre un viitor roman în același univers. Va fi o continuare directă la Anotimp sau un alt volum de sine stătător ce se încadrează numai în peisajul general?

Andrei Mazilu: De ce-mi tot cere lumea să promit, când nu vreau s-o fac? Am auzit că se vrea o continuare. Toți cei care colaborează cu Crux Publishing mă întreabă cu ce apar din voiajul ăsta, dar nu vreau să dezamăgesc pe nimeni. Mi s-a întâmplat, în trecut, să fiu convins (și să mărturisesc) că voi reveni cu noi publicații de serie, și să nu mai iasă nimic! ...Pot să-ți spun doar că da, lucrez la mai multe povești, mai lungi sau mai scurte, ce au loc în universul A.P. Nu pot să-ți spun, însă, cât de legate vor fi de storyline-ul din A.P. Deocamdată, singura certitudine e că voi publica, în toamnă, o poveste scurtă (deși unii n-ar zice că-i chiar așa de scurtă), ce include unul din personajele din roman (va fi o surpriză). Am două alte proiecte, două romane sper, care vor a relua aventurile lui York și Baudelaire de astă dată, și încă unul despre un alt regat (și alte personaje) aflat în aceeași lume. Alte detalii... la timpul potrivit. 

Capitanu: Ziceai în alt interviu că unul din personajele tale favorite este Jessah / Loup pentru că are caracteristicile femeii ideale. Există femeia ideală? (zambet). Spune-ne despre Jessah / Loup cum a apărut, din ce te-ai inspirat pentru ea, dacă cunoști o astfel de femeie în realitate care să iți fi fost muză, ce ar trebui să învățăm de la ea?

Andrei Mazilu: Așa am zis? Posibil. Știu sigur că am înzestrat-o cu o mulțime de calități. Și e roșcată - îmi plac roșcatele. Nu știu dacă e chiar femeia ideală, dar e pe-aproape cred, dar asta fiindcă e, până la urmă, un personaj fictiv.

Dacă există femeia ideală? Idealistul din mine vrea să creadă că da. Dar realistul urlă că, dacă într-adevăr există, probabil trăiește undeva în Seattle și nu mă va întâlni niciodată. Din alt punct de vedere, depinde de gusturi, de preferințe... Unii spun că au întâlnit-o. Eu le reamintesc că omul nu este un animal monogam, oricât ar vrea societatea și biserica să ne bage căsnicia pe gât. Jess a apărut ca o versiune de Lara Croft. Nu vreau să mint aveam nevoie de un personaj feminin puternic și... na! Gamerul din mine știa la ce să apeleze. Loup este modelul perfect al femeii asasin, în viziunea mea. Și subliniez „viziunea mea" , fiindcă am întâlnit femei mult mai reci și mai dure, mai concentrate și hotărâte pe sarcina lor. Aveam, însă, nevoie ca atât Aendo, cât și ea, să se transforme cunoscându-se, deci i-am oferit o latură sensibilă, i-am furat invulnerabilitatea. Ce m-a inspirat au fost alte persoane pe care le-am cunoscut, desigur, precum și modele feminine cunoscute. Am amintit deja de Lara, dar și eroina din Underworld a avut o contribuție, cât și Mona Sax (Max Payne - JOCUL, nu filmul).  Și hah! Ce ar trebui să învățăm de la ea? Bărbații ar trebui să învețe să nu subestimeze femeile, iar femeile ar trebui să învețe că sunt mai puternice decât se cred.

Capitanu: Am fost impresionat de limbajul utilizat în carte și te stilul tău de a scrie. Așa scrii de obicei sau ai ales acest stil foarte literar și frumos estetic special pentru roman? E o carte foarte specială prin felul în care e scrisă. Iți vine ușor să "faci filme" din cuvinte?

Andrei Mazilu: Sincer să fiu, am reușit să mă surprind și să mă depășesc cu acest roman. După ani de scris în stil jurnalistic și după ce-am publicat în engleză, n-aș fi crezut că mă pot exprima așa... Dar da, acum că scriu în română, observ că ăsta este stilul care mă definește, iar asta mă mulțumește mult. Mi s-a spus că par snob, pretențios, dar te asigur că nu-i vorba despre așa ceva. Cartea a fost scrisă în 40 de zile, la foc automat, deci nici n-aș fi avut cum și când să forțez nota. Așa scriu eu, așa-mi place și așa cred că ar trebui să scrie un scriitor de fantasy.

E la modă acum stilul minimalist - în muzică, dar și în literatură, dar asta nu înseamnă că e un trend bun. Consider că o operă de ficțiune, de fantastic în mod special, trebuie nu doar să relateze, ci să inducă senzații specifice, să abordeze detaliile și nu să lase cititorul să-și imagineze totul. Există excepții, una din ele fiind un scriitor american (pe care l-am tradus de curând), ce poate să te introducă în poveste, fără a abuza de figuri de stil. Dar era vorba de o povestire scurtă. În general, însă, când vorbim despre un univers vast, de personaje diverse, de povești care nasc alte povești, sunt de părere că scriitura trebuie să acorde respect și atenție cuvintelor folosite. Până la urmă, asta face diferența dintre o poveste pe care ți-o spune un scriitor și o întâmplare pe care ți-o relatează un amic, nu?

Capitanu: La final dorești sa mai adaugi ceva? Ceva care nu se regăsește in interviu dar care merita menționat? 

Andrei Mazilu:Trebuie să-ți mulțumesc pentru acest nou interviu, în special fiindcă este printre puținele în care mi s-au pus întrebări specifice legate de carte. Se vede că ai citit-o, că mi-au pus întrebări la care eu nu m-am gândit până acum! Așadar, mulțumesc și felicitări pentru inițiativă! Mult succes în tot ceea ce-ți propui!

Multumesc mult Andrei si iti doresc si eu la fel de mult succes in tot!

Capitanu va saluta si va ureaza o seara frumoasa!

No comments:

Post a Comment