Oamenii unei tranzitii mizerabile

Traversam in fiecare zi strazi interminabile si murdare in drum spre scopul suprem, biroul, un loc de relaxare sau un iad pe pamant. Nu privim inainte si nici inapoi, lumea nu trebuie sa existe in jurul nostru, cel putin nu dimineata. Suntem satui de discutii inutile, de oameni care se cearta cu sau fara telefon. Mergem inainte si ascultam o melodie care ne descrie starea, fie una fortat fericita fie una trista sau furioasa.

Suntem cei eliberati de altii in ’89 insa niciodata eliberati de mizerie sociala si de demonii interiori. In ciuda unei recunostinte care ne lipseste libertatea se castiga greu iar umbrele dinauntru ne pateaza sufletele care au supravietuit probabil curate primei parti a copilariei. Pentru unii acest lucru nu s-a intamplat, ei au inceput sa-si cultive demonii inca de mici, cu o palma care lasa leziuni, cu un popa pedofil initiator in tainele sexului, cu o zona de conflict perpetua in camin, cu alcool sau droguri la dispozitie.

Nu conteaza cand incepi sa-i aduni, colectia de demon se mareste constant. In cartile de psihologie ei au si nume si cei care afla acest lucru sunt mai norocosi decat cei care incearca sa-i inteleaga fara ajutorul stiintei.

Suntem oamenii care ne pierdem intr-o societate devastata, cei care asteapta mereu pe cineva deschis cu care sa poata vorbi, cineva care de multe ori nu apare. Suntem cei care se scufunda in alcool si unde sonore pentru a uita pentru cateva ore ce se intampla afara din venue, afara din club, afara din apartamentul primitor dar si strain in care muzica urla melodia potrivita.

Suntem cei pe care relatiile interumane ne-au depasit constant pentru ca mai sus mentionatele colectii de demoni interiori nu sunt compatibile. Suntem cei fericiti cand reusim sa unim intre ele problemele noastre cu ale celuilalt astfel incat tabloul cicatricilor inchise sau nainchise sa semene cat mai mult.

Tot noi suntem cei care ziua sau noaptea suntem masini de munca perfecte iar in zilele libere si noaptea suntem ceea ce suntem, devastati sau pierduti intr-o iluzie placuta. Suntem aceeasi care la sfarsitul unei petreceri cu muzica si alcool stam de vorba pe ton incet si intim despre viata. Nu trebuie sa fim doi, putem fi si mai multi. Lasam sa curga afara sirurile de evenimente tragice care ne-au modelat viata si suntem recunoscatori ca unul, doi sau 5,6 oameni ne asculta in sfarsit.

Noi suntem produsul tranzitiei infecte si interminabile a unei societati mizerabile. Suntem cei care inteleg societatea dar nu o accepta, cei care iti pot explica de ce cineva face ceva care iti depaseste asteptarile, fie bun fie rau. Suntem pe aceeasi frecventa atat cu oamenii fericiti cat si cu cei pierduti in intuneric sau doar tristi. Noi suntem cei adaptati, si cei care, devastati sau nu, am supravietuit. Nu toti au facut asta.

Azi Capitanu’ nu va vorbeste prietenos, va prezinta o introspectie. Cei care pot citi in spatele randurilor vor intalni multe lucruri familiare. Cu totii suntem oamenii unei tranzitii mizere, si ne recunoastem imediat ce ne intalnim.

PS: R.I.P. Chester Bennington, un om pe care, in cel mai nepotrivit moment, nu a avut cine sa-l asculte.